Glossă pentru Sfânta zi de Paşte

Iisuse, oh, lumină vie, căldura duhului Tău pur,
Va-mpărtăşi cu bucurie pe toţi ce-o caută acum.
Pe tronul Tău, cu mare slavă, căi pământeşti ai apucat,
Dând orbului lumină, Doame, pe cei greşind Tu i-ai certat.
Te-ntorci de fiecare dată şi ierţi în fiecare clipă,
Dar vino şi-naintea morţii şi moartea noastră o ridică!
Când sufletul ni-i greu de gânduri şi de păcate, doar Tu vii
Să ne împuţinezi povara... Povara fiecărui, ştii!

Iisuse, oh, lumină vie, căldura duhului Tău pur,
Atâta taină, atâta pace, vis şi iertare lasă-n jur.
Călătorind în timp, prin timpuri, de generaţii ne-ai iertat,
Iar noi, iudaice popoare nevrednice, te-am alungat.
Tu dus-ai crucea pe Golgota şi chinuri mari ai îndurat.
Pentru copii Tăi, Iisuse, la tâmple ghimpi de gheaţă ard.
Eşti biciuit şi prins în cuie prin pământescul legământ,
Ţi-e-n suflet rana-nsângerată şi ochiul Tău îl văd plângând.

Va-mpărtăşi cu bucurie pe toţi ce-o caută acum...
Şi în smerenie se-apleacă, oh, mâna Ta pe orice drum!
Tu fi-vei candelă şi lege, Tu drept mereu vei judeca
Sărac, bogat, bătrân şi tânăr! Durerea Tu-i vei mângâia.
Şi-n negura întinăciunii, neştiutor, când a picat,
Doar Tu ai plâns, lumină dându-i şi mâna Ta l-a ridicat.
Cu toate astea numai omul la moarte grea te-a osândit
Şi-ntre tâlhari, în chinuri grele, Iisuse, moartea ţi-ai găsit.

Pe tronul Tău, cu mare slavă, căi pământeşti ai apucat,
Precum un baci plângându-şi oaia, iubirea noastră-ai căutat.
Când braţul grijilor ne-apasă, atunci doar, Doamne, te rugăm,
Să vii-n întâmpinarea noastră, căci rătăcind, te căutăm.
Ni-i taina-nchinăciunii, Doamne, atât de crudă, atât de grea...
Şi vai, atâta de nevrednici noi suntem de iubirea Ta.
Dar bun păstor al omenirii, Tu ierţi. Hristos a înviat!
Ne ierţi, mai buni să fim în lume, s-avem un suflet mai curat.

Dând orbului lumină, Doame, pe cei greşind Tu i-ai certat
Şi calea către mântuire şi Cerul Sfânt le-ai arătat.
"Ia-ţi patul tău de-acum! Şi du-te!" Şi s-a supus poruncii Tale,
Apoi, în Cana Galileei, din apă, vinul cel mai tare
Făcut-ai, Doamne! Câte-n lume minuni înfăptuit-ai.
Dar, deşi văzând acestea toate, eu îmi duc viaţa în zadar.
În răzvrătirea şi în moartea de gheaţă-a marelui păcat
Ce avându-l, prin Adam şi Eva, moştenitori, l-au preluat.

Te-ntorci de fiecare dată şi ierţi în fiecare clipă,
Dar între noi, iubite Doamne, munţi de păcate se ridică.
Sunt suflete încătuşate şi suflete arzând de dor
Şi numai Tu eşti mângâierea şi alinarea tuturor.
Tu îi eliberezi din lanţuri, le vindeci rana din priviri,
Eşti steaua care străluceşte şi taina veşnicei iubiri.
Eşti farul ce călăuzeşte lumina vieţii către Rai,
Celor care greşesc şi iartă, iertare veşnică le dai.

Dar vino şi-naintea morţii şi moartea noastră o ridică!
Nesimţitor ne este trupul! Ne e mereu, mereu mai frică.
Povara crucii noastre doare, pe umerii mai slabi mereu,
Cu paşi mărunţi pornim spre ceasul calvarului... Oh, Dumnezeu,
Îngenunchez în astă clipă cerând iertare – clopot viu –
Cu îngerii şi sfinţii-n ceruri, să te slăvesc, să pot să fiu.
Ah, scoate-mă din întuneric, din ghena lutului lumesc!
Iisuse să mă-ntorc la tine, în orice ceas să te slăvesc.

Când sufletul ni-i greu de gânduri şi de păcate, doar Tu vii
Să ne ridici din tina vieţii, devreme a ne mirui,
Doar Tu verşi lacrimă şi sânge şi speli cu mir întunecarea,
La Tine, oh, Iisuse blânde, găsim de veacuri împăcarea.
Lumină eşti şi cât de dulce! Şi cât de bun vindecător,
Un neasemuit prieten, un sfânt şi drept judecător.
Tu ai iertat mişei ce-n lume te-au dat pe treizeci de arginţi.
Hristos a înviat! E Paşte! Şi oamenii sunt fericiţi...

Să ne împuţinezi povara... Povara fiecărui, ştii!
Să fie moartea mai uşoară când peste trupuri va veni!
Căci noi murim cu orice clipă. De neguri, sufletu-ncărcat
Se-apleacă în putreziciune, cu fiecare alt păcat.
Dar Tu, prin ruga Ta, văd bine, de neguri iar ne mântuieşti
Şi ca un bun păstor de oameni, oiţele ţi le păzeşti.
O, mulţumire Ţie, Doamne! Veniţi, Hristos a înviat!
Venit-a iar să spele lumea fărădelegii de păcat.

Să ne împuţinezi povara... Povara fiecărui, ştii!
Când sufletul ni-i greu de gânduri şi de păcate, doar Tu vii,
Dar vino şi-naintea morţii şi moartea noastră o ridică!
Te-ntorci de fiecare dată şi ierţi în fiecare clipă,
Dând orbului lumină, Doame, pe cei greşind Tu i-ai certat.
Pe tronul Tău, cu mare slavă, căi pământeşti ai apucat,
Va-mpărtăşi cu bucurie pe toţi ce-o caută acum,
Iisuse, oh, lumină vie, căldura duhului Tău pur.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!