Marea deşertăciunii

Sunt rob resemnat al iubirii de jar
Ce-şi 'moaie tăciunele-n mare,
Dungii roşii pe apă crestez în zadar
Căci negru e totul în zare...

Nici vâsla nu poate salvare să-mi dea -
Un val a furat-o măiastru,
Iubirea-ţi cea crudă mă cheamă la ea,
Dar tu eşti fugită pe-un astru.

Nicicum nu te-ndupleci în cale-mi s-apari,
Înot aş dansa pân' la tine,
Striveşte-ţi uitarea sub talpă şi sari
În valuri de negre coline.

Te caut prin lacrimi uscate de dor,
Iar sarea lor stă să mă-nece,
Acum eşti lumină pe-o stea dup-un nor,
Ce-mi picură raza ei rece...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!