Vine iarna
Șezu toamna costelivă
Și pe câmpuri și prin sat;
Acum s-a cam despuiat
De veșminte ca o divă.
Nepișcată de pudoare,
Cu un rânjet ruginiu,
Cască ochii a pustiu
Sus la cerul fără soare
Ce a început a cerne
Cu fulgi mari, cărare albă
Babei iarna, mică, slabă,
Care-ameninț-a troiene.
Gâfâind suflarea-i rece,
Înghețată la picioare,
Umblă-ncet pe ulicioare
Tușind de să se înece.
A intrat prin curți, străină...
Bătând, surdă, pe la geamuri,
Se-așeză ușor pe ramuri
Să-și aștearnă a hodină.
Și-a lungit plapumă groasă
Înșirând întreaga noapte;
Dimineața, pe la șapte,
De prin fiecare casă
Chiuind a bucurie,
Mogâldețele, grămadă,
Dau năvală ca să vadă
Iarna tăvălită-n glie.
Ce albeață, ce grandoare...
Norii mult au să mai cearnă
Vremea moșilor din iarnă
Ce îndeamn-a sărbătoare.
O să vină Nicolae,
Apoi... nici nu o mai spun,
Poate că și Moș Crăciun
Pe sub bradul din odaie.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (3 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre început
- poezii despre vinovăție
- poezii despre toamnă
- poezii despre sărbători
- poezii despre sat
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.