Plăvanii

Trec în asfinţit plăvanii
Înjugaţi la carul greu;
Cu ce-or fi greşit sărmanii
Opintindu-se mereu?

Câte-o groapă prinde-n gură
Colbul câte unei roţi
Ca asupra de măsură.
Mai răsuflă dacă poţi!

Şfichiuind, tresare biciu',
Că jăndar un altu' nu-i
Şi-i întinde la supliciu
Că-s orfanii nimănui.

Pe târziu, se vede satul
"- Bine, Doamne, că ne ţii!"
Se începe-amuş aratul
Şi-n tarlale şi în vii.

Ochii blânzi de nevoinţă,
Lăcrimaţi îndeajuns,
Văd iar ieslea lui Gheorghiţă
Şi odihnei dau răspuns.

Nu pe multă vreme, însă -
Noaptea-ntreagă caii rod ;
Care-ntregi de roadă strânsă
Trec în burţi fără de nod.

Cântă-n trâmbiţe cocoşii
Năzdrăvani, în zori de zi;
Boii saltă greu, ca moşii,
Carul gol iar greu va fi...

Caii rod şi rod întruna
Făr' de saţ şi fără griji...
"- Hăis!" şi-n greabăn pică una,
"- Azi ne ducem la ogrinji!"

Lungă-i tare ziua, lungă!
Boi, ca boii la cărat;
Caii rod... ( când să le-ajungă? )
E plăvanul blestemat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!