Cea mai veche pâine a lumii e credința
Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată ființa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credința.
Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusința,
Cu destinul vieții: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credința.
Pun toată bucuria în roua dimineții,
Nimic în cale nu are putința
Să răstălmăcească visul tinereții:
Cea mai veche pâine a lumii e credința.
Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noștri îngeri cu toată silința,
Recunoștința naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credința.
Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalță conștiința
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost și e credința.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pâine
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre sfinți
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.