poveste încă…

«De ce-ţi miroase mâna a putred, stăpâne?»
…regele nemişcat – să nu i se strâmbe coroana
o jumătate de gest opreşte muzica, măscăriciul şi el
rămâne cu tumba neterminată, statuie contorsionată
tabloul acesta-i rupt de un tunet: «tăiaţi-i capul
paharnicului sau cui a vorbit şi… aduceţi poeţii curţii»
Măscăriciul de preface în rolul… condamnatului: «stăpâne
azi nu mă voi mai închina ţie… Cum aş putea să-mi găsesc
într-un ungher, capul?!» nu râde nimeni, vin poeţii, întâiul
«veneră albă iată măreţia…» ieşi… «următorul», zise regele
al doilea: «vorbeşte încet sau taci, nu mă trezi
vegheată-mi e rana mea de un vultur şi mâine iarăşi
trupul voi purta în bătălie…» poetul se opri
tăcerea lui vibrând lent se mişcă în aer ameninţare nouă
regele îl cercetează din privire: «continuă…»
«şi voi învinge, ştiu, dar gloria mă va însoţi
prea repede-n mormânt; lăsa-voi lance fiului cel mare
va face el din ea cruce, plug? Nu, nu cred…
va ţine stâlp cu ea coroanei, omului de sub ea…»
«Gata!», porunci regele… «ajunge zilei un cap lăsat ţărânii
du-te, poetule, la curte nu veni vreodată…»
Plecă ştiind, sărmanul, poemele veacului ce vine nu
vor fi pe plac nimănui, se cred sus, prea sus conducătorii
mai sus de rol şi chiar mai sus de timpul lor
Se duse… trupu-i fu găsit pe un pisc încins
privind, da, cu ochii deschişi spre nord
cu un vers neterminat: «unde eşti, oh… ţară a…»

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!