între-vis

Viorile prăfuite nasc
păianjeni aurii, arcuşul spre sud
cu o umbrelă roasă îşi împarte veacul
sunt două la număr, una veche, reală, cealaltă
neterminată… cioplită din lemn ciudat violet
cu vinişoare albe
seamănă cu o aripă îndoită-n jos
a unui cocor – sau a reverenţă, după concert

contemplând cadrul acesta, ceva familiar
mă ţine fix şi nu ştiu
înăuntrul meu «fost» sau «viitor», l-am văzut
astfel?!
în unica secvenţă în punctul critic –
orele 11:59 – când am deschis al treilea
ochi la marginea unei prăpăstii ceţoase

«Unicul dirijor» dacă m-ar chema în orchestră
cum să mă prezint cu corpul dezacordat?!…
alt instrument nu primeşte…

ceţuri urc şi
mi-e din ce în ce mai frică

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!