Recviem

Mai ştiţi voi oare, oameni, ce-i aia îndurare,
Ce e aceea milă, durere,-amar, ce-i chin?
Culegi numai ce sameni, din ură nu răsare
Iubire, mângâiere, doar lacrimi şi suspin;

E plată şi răsplată, natura, Dumnezeu,
Când legi sunt încălcate şi buna rânduială,
Se-nvârte-a vieţii roată, se-ntoarce ea cam greu,
Dar vechilor păcate, tre' dată socoteală;

Cum suflete pustii, bolnave, stau la pândă,
Iar legile divine le-noadă şi le leagă,
Acum sau mai târziu, dau bir, şi cu dobândă,
Când lor le e mai bine şi viaţa mult mai dragă,

Iar de vor fi în stare, cumva, să păcălească,
Plecând din astă lume cu bilul neplătit,
Copii rămân, nepoţi, în urmă să plătească,
Şi fără nicio vină, plăti-vor înzecit;

Mai ştiţi voi oare, oameni, sau poate-aţi dat uitării
Doftanele jilave, canalul, ce-i surghiun,
Mirosul de tămâie al morţii, al ororii,
Şi-al prafului de puşcă din ziua de Crăciun?...

Mă ierte-a ţării glie şi neamul românesc,
Tot ce-au greşit părinţii, bunici şi străbunici,
N-am aur, n-am moşie, cu fruntea jos plătesc,
Iar martori fi-vor sfinţii, curat când plec de-aici,

Că de-oi lăsa cumva, ca zestre, moştenire,
Copiilor, plecând ca hoţii dintre hoţi,
Păcatele-mi vor fi eterna pomenire,
Când mă vor blestema, nepoţi şi strănepoţi.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!