Metania învingătorului

Umbra frunzoasă a prezentul se aşează
Pe umerii omului cu inima de piatră.
Pâinea lumii se pierde
În dinţii închipuirii
Lipind temerar tacâmuri bizare,
Apoi se-ndulceşte
În metaforele cerului
Printr-o realizare de şoapte risipite.

Valuri de regrete
Curg în cimitirul primitor
De slavă a iluziei
Zilei de mâine.
Cerul îşi adună cârjele
Şi se sprijină
De arhipelagul singurătăţii,
Privighetorile îl sângerează
Cu rugile bătrânilor
Intraţi în icoane.

Ne tocmim în ochii rătăcirii
Clipele bolnave
Şi păşim printre stâncile
Care formează
Clepsidra condamnării.

N-am curajul să ridic ochii,
Privirea-mi arde
În sângele vulcanului
Cuprins de oameni
Cu scheletele gândirii
Golite de metania
Învingătorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!