În stare critică...

Ah, cât bun simţ şi umilinţă e-n plâns de-atâtea, atâtea mame
Şi câte lacrimi seci au taţii, parc-ar fi surzi şi muţi deodată,
Cum şi iubiţi, iubite odată, sunt sfâşieri de poze în rame
Ce-au îngheţat, ca în icoane... doar cu privirea, devastată.

Şi cât de crud e că nu sunt în stare critică făptaşii,
Cei vinovaţi, călăi ascunşi sub masca vorbelor deşarte
Că nu sunt ei puşi să vegheze!?... Preoţii, îşi ştiu enoriaşii,
Căci viaţa îşi scapă cine poate?... Toţi, sunt birouri cu pancarte!?...

... N-au nicio sarcină de viaţă, pentru că nu e-un material,
Nu este ban pentru făcut, oricum deja s-a luat, degeaba,
Iar moartea, viaţa de mai este, sunt parte dintr-un spiritual,
Ce lor nu le e obiect... Subiect ei sunt, nu noi, pleava!

Ei, stau cu arătător întins mereu spre altul, un neant,
Oricum nicicum nu-s dintre ei -ce nu produc nimic la ţară-
Doar cei ce-n muncă sfârşesc zile, cei cum şi apa de-un hidrant
De adăpat de bun trai... Ei, ce şi iarnă şi-o fac vară.

Câtă ruşine-i adunată cu aceste spurcăciuni morbide,
Ce stau, cu toate, cocoţate, îşi tolănind lene în fotolii,
Se pigulind cu vreo amantă prin staţiunile toride,
Pe ce produc cei amărâţi... bieţi rozători, popor de molii.

Şi-au creat un eşafodaj inexpugnabil, de termite,
În care numai ei, ai lor, au drept de acces la reuşită...
Restul, de jos, ei muritorii, sunt sortiţi sorţii lor de vite,
Să mai reziste intubaţi, ventilaţi cu aer... nu cu pită.

E ţara-n critică de stare, atât de gravă şi nu-i cură,
Căci se dau doctori impostorii cu şcoala la xeroxuri trasă
Şi-s de neînlocuit, se pare, că sunt pe veci ei sinecură,
Iar nesimţirea le e-n modul de-o viaţă... şi-i enormă, crasă.

Îmi caut deznădăjduit adepţi, colegii mei de clasă,
Că România, ţara mea, e-n stare gravă, a mea... "ACASĂ"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!