Mica elegie
tăcere și fotografii vechi
un scaun deplasat neglijent
umbre ascuțite rănesc lumina
de-acum nu ne mai întâlnim aici
nu mai vindecăm lumina
nu mai măturăm întunericul
nu mai scoatem oamenii captivi
din interiorul fotografiilor
ei se eliberează singuri
vin după mine
în tăcerea lucrurilor părăsite
și a propriilor chipuri
văd lumea moartă
și pe a mea mereu vie
râd spre mine
de mine - -
poezie de Stefan Jurkowski, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Alejandro
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre lumină, poezii despre fotografie, poezii despre întuneric, poezii despre râs sau poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.