Spațiu închis
urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările și rugul și abisul
și cenușa ce râde de nemurire
și labirinturi de peșteri de coral
nimeni nu vorbește cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri și torțe și execuții
și temnițe și cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-și găsise culcuș în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mariana Didu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre lumină
- poezii despre vorbire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre sânge
- poezii despre speologie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.