Teama de propriile gânduri

Teama de propriile gânduri
Te poate duce în scânduri,
Propria ta poezie să fie o nerozie?
Dar o iubeşti. Ca pe o femeie plină cu defecte.
Viaţa se subţiază mereu, narcoticele
Te fac transparent, gândurile se văd ca oasele la radiografie,
ştiu că trăieşti, iubito, deşi vrei să mori în ochii mei,
nu vrei să fii iubită de mine, ei şi?
Sub stâncile roşii sângerez, scriu poeme
De izgonire a duhului rău, nereidele te duc în adâncuri,
Asişti la propriul înec, ei şi?
Între pasiune şi durere este o conlucrare firească.
Nu căutaţi femeia, anchetaţi-o, va spune totul în afară de adevărul simplu.
De obicei, dimineaţa, ne îmbrăcăm cu un fals caracter,
Seara îl scoatem, iar eu cobor în aceeaşi fântână,
Am să-ţi povestesc un vis, doar ascultă.
Semnele înstrăinării duc spre iad, asta e sigur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!