A treizecea noapte

O, pământ! Eu dorm şi tu plângi,
faptele noastre te-au rănit cu săgeţi de fulgere,
cine vrea să vorbească copiilor de mâine
despre locul nostru de naştere?
Pragurile caselor părinteşti zac în cenuşă,
tu plângi şi noi dormim fără întoarcere.

Zăceam pe ape în carapacea mea de broască ţestoasă,
purtat în braţele unui zeu îmbrăcat în zale de-aramă.
Din lăcaşul ochilor lui curgeau ape
pământul dormea, acoperit de apele lui,
armăsari albi ne purtau pe un drum hieratic,
răsucit sub un cer astral.
Veghez în străfundurile inimii mele
pe un pustiu de ape,
pedeapsă crudă pentru păcatele fraţilor mei,
ruşinat şi tulburat, în faţa singurătăţii,
pribeag spre un ţărm de odihnă,
să bucur inima de toată osteneala sufletului meu.

Plângeţi voi, zori ai dimineţii
şi suspinaţi de dorul primului cuvânt al omului,
Iubire...

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!