Marină
Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe țermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Și ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.
Și s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munți un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Bocește'n cuibu-i de granit.
Întunecat e tot și mut;
Din cerul aprig și tăcut
Pe ape fără de sfârșit
Se cerne ploaia liniștit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morții, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.
poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre singurătate
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre stânci
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sat
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.