Acele duminici de iarnă
Tatăl meu se trezea devreme, chiar și duminica,
și se îmbrăca în frigul bleumarin al dimineții,
apoi, cu mâinile asprite de intemperiile vremii, care mâini,
din pricina muncii de-a lungul săptămânii, dureau,
făcea focul în casă. Nimeni nu i-a mulțumit vreodată.
Mă trezeam auzind scârțâitul gerului.
Când încăperile erau deja încălzite, el ne striga,
și, fără grabă, începeam să mă îmbrac,
încă temător de răutatea insistentă a acelei case;
îi vorbeam cu indiferență,
lui, care alungase frigul din casă
și-mi lustruise, de asemenea, pantofii.
Ce știam eu, ce știam eu
despre iubirea austeră sau despre birourile neprietenoase?
poezie de Robert Hayden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâini
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre timp
- poezii despre săptămâni
- poezii despre răutate
- poezii despre mulțumire
- poezii despre iubire
- poezii despre indiferență
- poezii despre iarnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.