Gânduri de veci

O lume împietrită-n aşteptare,
Ascunsă-n cimitirul de pe deal,
În locul de odihnă ideal,
Îmi zace îngropată, la picioare.

Cum pot acum, în armonie, oare,
Dormi aici, tăcuţi şi mici şi mari,
Bogaţi, săraci, inculţi sau cărturari,
Şi cei ce-au vrut odată să se-omoare?

Le daţi pomeni? La ce folos mâncare,
Când sunt grămezi, cei puşi la ajunat
Căci pentru cer nimic n-au adunat,
Robiţi de pământeasca alergare?

Însemne, cruci şi pietre funerare,
Ba nici măcar atâta nu au toţi,
Măcar ca unii fost-au nişte hoţi,
Azi, doar ţărână, lut pentru urcioare.

Spre groaza judecăţii viitoare,
Şi voi păşind prin viaţă, vă-îndreptaţi
Alăturea să fiţi, de răposaţi,
Oricât aţi vrea, nu veţi scăpa nicicare.

Aminte ia, făptură muritoare,
Te pregăteşte –ndată pentru veci,
Căci nu se ştie clipa-n care pleci,
Iar sufletul rămâne, el nu moare.

poezie de Ionel Adrian Gugea (8 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!