Adăpost
Pleoapele mele sunt adăpost
Ciutelor ce vin să se adape
Din lacrimile mele,
Din izvorul cuvintelor nedestăinuite,
Dintr-un suflet nespovedit...
E trist...
Înnouratul cer
Se crapă precum o pâine
Din făină de mei...
Plâng ochii mei...
Zăbrele de gene rup lumea în două.
Lumânări solare ard
Pe vârfuri de brad.
Suflete cad
Sângerânde și plânse
Îngenunche sfârtecate de lănci de priviri,
Sub frunze ascunse...
Sentimentele ard...
Mătasea lor alunecă printre ramuri
Și frunze ruginite și foșnitoare...
Explozie de culoare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre tristețe
- poezii despre pâine
- poezii despre ochi
- poezii despre lumânări
- poezii despre frunze
- poezii despre cuvinte
- poezii despre crengi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.