Ceasul inimii

Merg să repar ceasul inimii... Punct!
Nu-s înger de ceară, nu-s nici zeu pe pământ...
Îmi sună haotic, de praf încărcat
Timpul inimii mele, ca un pas pe asfalt.

În ţărâna durerii văd secunde uitate,
Sfâşiate poeme, amintiri sângerate
Tăiate în ciobul clepsidrei... De ce
Ca un val, ca un vis, pier mereu clipele?!

Secundarul răsună deodată în van...
Se înalţă spre mâine în limbi de vulcan...
Mă ustură timpul trecând peste noi,
Mă arde de-o vreme tăcerea în doi.

Privesc minutarul - e o harpă de stele,
Un zumzet de taină al inimii mele...
Transcendent, un miracol - chemarea spre moarte,
O ultimă şansă în marea de şoapte.

De-acum ca un clopot e limba orară...
Se-aude o ploaie de lacrimi de ceară...
Se stinge tăcerea-n apus de cuvinte,
O candelă vie lucind pe morminte.

Secunde mârşave, secunde murdare
Furând fericirea... Ce-i viaţa când doare
La tâmplele albe şi rostul de-a fi?!
Ni-i trecerea taină... În suflet copii,

Cu tălpile goale, căutăm un răspuns
În nisipul clepsidrei clipelor ce s-au scurs
Şi întorşi la esenţe, secundar şi lumină,
Scormonim în tăcere după pace şi tihnă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!