Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Votează! | Copiază!