Din trup în trup
Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,
Devremele-n azur năștea semințe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creștea printre ființe,
primul meu trup, rămas necunoscut.
Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
și lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simțind îmbrățișarea vastelor genuni,
Supune-te, tu, oarbă necredință
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,
Din trup în trup cobor ca pe o scară
văzut de nimeni. Cu fruntea în religii,
mă dau întreg - cel clătinat de-afară
pe cel rămas integru în vestigii...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre superlative
- poezii despre somn
- poezii despre sculptură
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
- poezii despre pâine
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ochi
- poezii despre numere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.