Murmurul lumii
Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;
altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovățindu-mă și dezvinovățindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe și-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
ușor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiților;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări și oceane și munți
prin care cutreeră nestingherit.
Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniștit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creșterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreția
acestui continent plutitor
cu primele lui respirații.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vârstă
- poezii despre suflet
- poezii despre pâine
- poezii despre ploaie
- poezii despre ocean
- poezii despre naștere
- poezii despre munți
- poezii despre iubire
- poezii despre fum
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.