Visul unei nopți de iarnă
Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,
Și nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!
Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.
Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aș fi vrut să calc peste gheață,
până la cot mi-ar fi intrat mâna,
de-aș fi voit să mă sprijin mai bine
de trunchiul bradului de lânga mine.
Dar eu abuream trântit în zăpada
ce se topea, mi se topea sub trup.
Apoi se topea pământul și piatra,
și m-aș fi agățat de cer,
dar mi-era teamă că-l rup.
Astfel ajungeam în fundul pământului
tăind, cu trupul, un con de vulcan.
Stelele, capete fără trupuri,
mă iubeau, lunecând simultan
pe-o secundă cât ora, pe-o oră de-un an.
E iarnă, și eu stau întins, pe sub cetini,
și miezul de lavă îl iau și îl pun
sub creștet, și tot nu adorm.
Și, întruna,
din mine spre tine răsar și apun.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zăpadă
- poezii despre stele
- poezii despre ore
- poezii despre noapte
- poezii despre alb
- poezii despre vulcani
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.