Mă iartă!
O catedrală s-a-nălțat spre cer...
A prin în mine rădăcini, sub cruce,
Oh, Tată Sfânt, Lumină și Îndemn,
Spre calea fără de păcat mă duce!
Sunt oaia rătăcită azi, pe drum...
Să pasc lumini în calea ta, m-așteaptă!
În lumea mea am rătăcit destul...
Vin către Tine, Tată Sfânt, mă iartă!
Mă-mpiedic iar în iedera durerii...
Deșertăciuni cu chip de catifea,
M-ademenesc cu muzici ireale.
Tată Ceresc, te rog, nu mă lăsa!
Mă-mpiedic iar în iederă și teamă,
Șerpi vii mă prind în lumea necredinței
Cu muguri fini și netezi de aramă
Care promit reînvierea ființei.
Alungă Tu-ntunericul din mine
Și lasă-mă-n pășunea Ta să stau,
Căci Tu ești calea către fericire
Iar eu alături, zi de zi, te vreau.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre șerpi
- poezii despre tată
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre oi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.