Stăpân al veşnicului mâine

Stăpân al veşnicului mâine
Şi-al creatorului prezent,
Prohod de vise şi de lacrimi
În sine, veşnic penitent,

Primesc, m-aplec cu-nchinăciune,
Ca-n faţa Sfântului Altar,
Să mă-nfrăţesc cu devenirea,
Sorbind din mustul ei amar.

Să-mi fie braţele, pe ceruri,
Un candelabru... Lanuri coapte
Să-mi încolţească în privire
Şi firea care mă desparte

De simplul şi divinul cântec
Al existenţelor cereşti,
Să se topească-n pacea lumii
De dezmierdări dumnezeieşti.

În păr, cu roadele de fapte,
Sărutul să vi-l dau, stăpâni
Care m-aţi biciuit, trădându-mi
Surâsul oamenilor buni.

Să v-adăpaţi cu neputinţa
Transcendentalului destin,
Iar eu, o ultimă uitare,
Cu ochii-n lacrimi, să revin...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!