Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăieşti prin mine şi-n mine vântul plânge
Şi picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ţi-e mâhnirea şi mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai eşti cu mine! M-aşez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul şi îţi şoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ţi crudă, nu le mai iei aminte...

Şi nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe faţa mea...
Sunt singură şi tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu ştii cât te-am iubit?!

Şi lacrima tot curge... Şi lacrima tot ţese
Şi adânceşte-n suflet cărările funeste...
M-aştepţi! M-aştepţi, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existenţa inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai eşti lumină! Eşti înger... Ştiu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!