Iubiri de stele
Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas.
Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?
Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ți-ating.
Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.
Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.
Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin zadarnic ard.
Trec nopți la rând... Și câte zile trec!...
În lumi de galaxii și-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.
Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.
Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...
Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...
Dar inima de-acum înfrântă-ți este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...
- Și ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.
Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?
- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.
Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.
Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci
Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.