Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Poeme pentru mitul Dochiei

***

Ținutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinților mei,
nemișcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potolește setea unei zile din veac.

***

Nu te mira că fața îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
și vântul brazilor m-a sărutat.

Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
și rătăcesc zadarnic
culcată în țărân㠖 fecioară!

***

Frumoși sunt obrajii tăi!
Glasul e cântec și buzele sunt miere,
la sân ascunzi suspine
un foc nestins în apă vie.

De mă dorești stăpân în casă
Tu caută mereu
Doar urma turmei mele
Unde voi fi vei fi și tu
Și rodul nostru va bucura pământul.

***

De vrei să-ți fiu mireasă,
Tu să-mi aduci din munți
acea frumoasă floare
ce crește doar pe stânci,
să-mi fie părul rouă
și trupul veșnicie.

***

Dorința ei îl face cerb,
săltând peste coline,
iar dragostea îi pune aripi
zburând peste munții-nalți
mereu și mai departe
pierind în neuitat.

***

Vino vânt de miazăzi
și tu vânt de miazănoapte,
dorul meu
peste lume să-l stârniți...

***

În adânc doar eu,
cu tăria omului
inimă rănită.

Bătrână cu tălpile crăpate, Dochie,
te-ai reîntors printre noi,
sprâncenele s-au făcut arcuri de fag,
mâinile trunchiuri de piatră,
glasul s-a-nălțat hotar între cer și pământ,
căutai iubitul rătăcit cu oile-n munți.

șuieră munții răbufniri de veacuri
muzici ciudate. Ninge,
apari sub fereastră,
presupun că plângi,
din fiecare lacrimă în părul albit
răsare o floare de colț.

poezie de din Floare de colț
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook