Chemare

Dintr-un afund, din depărtări vreodată neumblate,
Te văd pe pe aripi de cocori, venind aievea, noapte!
Pe trena ta, cărbuni încinşi, vor iriza tăcere
Şi briza mării, ca un voal, în suflet, mângâiere

Va risipi... Şi tălpi de jad se vor topi sub stele
Şi-n spaţiul meu atemporal, tivit cu peruzele,
Se va deschide templu sfânt de vers şi chiparoasă,
Iar eu - un vis - am să te-aştept... Am să te-aştept acasă...

În sângeri voi lăsa sărut de tainică iubire,
Căci vreau viaţa mea să-mi uit, să cred în fericire!
Nisip sub ochiul aşternut al veştedelor gânduri...
O lacrimă... Apoi nimic... Mă-ntorc la începuturi...

Mi-e palma vers de galaxii rostind amărăciune,
Căci nu mai eşti... De ce nu vii, fantasmă fără nume?!
Mi-e dor de-mbrăţişarea ta, dar zarea-nfometată
Te-a luat, lumină... Vino iar! Întoarce-te odată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!