Terra
Se naște el, Pământul, cu fiecare ființă,
Ingurgitat și pus la loc ca o icoană,
Ce face din bucăți, de secte, o credință,
Ca fiind el, altfel pururi... Renaște om, iguană!
Se moare, oare, Pământul, de atâta neștiință
Pierdut în dogme stranii, atâte multe rele
Și-ar putea el să curme atâta neputință,
Cum a curmat deja, reptilele... de grele.
Oare o trăi, Pământul, așa precum eu, ființă
-Ce nu-i sunt eu suprem, el este, el mă ține
Și nu suportă gravul, ce-l am ca locuință-...
Nerecunoscător, plăti-voi, o zi... Ce poate vine?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre Pământ, poezii despre viață, poezii despre nerecunoștință, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre ignoranță sau poezii despre icoane
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.