Binecuvântare divină

Când vedem ce-i azi prin lume, gloanţe, bombe şi omor,
Cui, papucii mei, de glume îi mai arde, sau umor?!
Ca şi-acum, îmi amintesc ce mult sânge a vărsat
Neamul nostru românesc, când cu turcii a luptat,

Iar, de n-aveam un Ştefan, sau un Mircea, un Mihai,
Purtam toţi şi azi turban, pe al nostru mândru plai...
Mai aveam noi datini, oare, ca români adevăraţi,
Cu năravuri milenare, buni creştini şi botezaţi?!

Căci, mă-ntreb, dacă eram cuceriţi de-atunci de ei,
De sarmale mai ştiam, mămăligă sau mujdei?!
Mai ştiam de şpriţ, rachiu, cârciumă, sau bar, vreodat'?
Mai vedeam noi vr'un chefliu tăvălit spre casă beat?!

Nici nu ne dădea prin minţi să-njurăm ca pe ogor,
De Cristos, de cruci, de sfinţi, aveam noi aşa folclor?!
Sau, ceva cu mult mai trist, auzeam noi de-un bărbat
C-ar fi fost el, familist, la vreo fufă noaptea-n sat?...

Nu tu ţeapă, nu tu şmen, nu puteam ciordi un ac,
Nici pe blat să mergi pe tren, vai de-al nostru cozonac!
Iară hoţii, evident, votau liber, nu forţaţi,
Doar cu-o mână-n parlament, de cealaltă fi'nd scurtaţi,

Şi apoi, cu-a mea belea, Doamneee, ce amar şi chin!
Mă gândesc, român sadea, să nu fi fost eu creştin...
Iarnă, vară, noapte, zi, ce terorizat eram!...
Aveam io şapte soţii, dar şi şapte soacre-aveam!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!