O, tristă singurătate...

O, tristă singurătate!
spin bătut de vântul soartei,
pe-o câmpie fără flori...
doar cu stoluri vii de ciori,
croncănind în van de toate,
parcă rândul nu-i şi-al lor,
să-şi piardă aripa dreaptă,
în decursul anilor.

O, tristă singurătate!
floare veşnic ocolită...
de apropiaţii tăi,
ce rezişti ca o cetate,
sfidând jungla celor răi,
doar călită în credinţă,
plăcută lui Dumnezeu.

O, tristă singurătate!
ai o lege a recompensei,
ce sfidează chinu-ţi greu,
mesaje vii cuibărite,
dar divin în sânul tău,
Ispite din tinereţe,
care m-au curtat mereu,
arta şi credinţa coaptă,
veşnicia în neam lumesc,
cheamă oamenii buni îndată,
şi mă strigă câteodată,
cu speranţă că trăiesc.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!