Muza

Privindu-te
îmi par mai bătrână, un fel de izbândă a timpului flegmatic
ce atârnă la braţul meu, cu ţigara uitată aprinsă între buze.
Vestejită în lumină, curioasă...
cum de viaţa mă aduce în acelaşi punct...
din rotundul ei recunosc o anume dependenţă
de sentimente profunde adevărat menu în karma mea.
Plină de pledoariile gândurilor nisipoase
alunecată spre o ultimă nebunie
cu prăpăstii evazive şi vopultăţi amăgitoare
mă tem să-ţi spun pe nume.
Nu există întoarcere
dacă vrem să ardem jucând şi inventând sensuri
coagulate melodios într-o altă dimensiune.
Sunt Muza femeia fără umeri
mă tem de cifra 4 şi fluier
în biserica îmbrăcată în culori târzii.
Nu cred în icoane
surpinse complice sub cupole întunecoase.
Privindu-te
îmi pari o vitrină somptuos decorată
tânjesc după costumul de saltimbanc expus
în conul de umbră al zâmbetului tău
scorpion îngăduitor în faţa cuvintelor ezoterice.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Votează! | Copiază!