Drapel... de sine
Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai ușor;
gândul,
ce-mi ține deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.
Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
și le țin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar și iar, câte-o fată.
În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenușă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpușă
ce-și stoarce, își suge din minți ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre drapel
- poezii despre zoologie
- poezii despre visare
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
- poezii despre gânduri
- poezii despre cenușă
- poezii despre armată
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.