Şi câte ar mai fi de zis

revino să ne fugărim în holdele de grâu
răsare-soarele-răsare-apune
dragostea pe-obrajii tăi subţiri curgând lapte şi miere
revino să te strâng cu brâul cerului pictând
pe faţa ta de freamăt şi suspine
revino să cântăm din mandoline

şi chiar de brâul Maicii Domnului renaşte
brâu de Cosânzene
în părul tău cernând fulgi de culoare
revino să te strâng de buze
să-ţi suflu-n palme buburuze
a Făt-Frumosului mireasă

revino să ne fugărim în lanul de porumb
să fim din nou copii
cu brâul vântului să te opresc pentru o clipă
c-un sărut să te-nroşesc

şi câte ar mai fi de zis Lunii
ce ne privea mirată, mai ţii minte?
ne fugăream comete
prin lan de spice şi de stele
şi mă lăsai să intru-n lumea ta
de basme şi fantasme

revino să mă scald în lacrima ta
ce alternează între tristeţe şi iubire
fără margini

revino să ne depănăm gândurile tremurânde
şi să schimbăm regulile timpului
ce nu mai ştie să se-oprească
revino să ne fugărim în lanul de lucernă
galbene flori galbene
ursit în palma ta norocul

şi iar alerg şi iar te prind de rochia-Sfintei-tale-Marii
şi iar vii şi iar pleci şi vii şi morţi suntem
ca doi copii frânţi în miliarde de cuvinte amuţite
şi câte ar mai fi de zis, revino să ne bucurăm
de clipa ce ne-mpresoară cu amintiri fuginde
ce tot te uiţi la mine tu, oglindă?

am fost şi tânăr
nu pot privi în spate

şi câte ar mai fi de zis, dar cine să m-asculte...?
şi mă opresc, cuvintele-s prea multe

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!