Divine senzații
Dacă iubirea este-n aer, că altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, așa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toți,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
și splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poți?
Și dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naște din nimic, un vid
și se înfiripă în fire ramuri,
semințe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereți, plini geamuri...
de ce-i lași Doamne, le spărgând?
Și-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar și apă;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate...
iubirea, aer fiind din rouă,
topind și stânci cu cald, ce crapă,
pătrunsă, se înfiltrând cu spin de floare...
Doamne ne iartă, de-s uitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre uitare
- poezii despre stânci
- poezii despre rouă
- poezii despre ploaie
- poezii despre ocean
- poezii despre naștere
- poezii despre iertare
- poezii despre foc
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.