Paşa

Ce înseamnă nume în fond? Nimic profund!
Poate un moft de-a s-etala cel care-l pune,
Sau un abis ce numai el 'l exploră gând,
Predestinând cumva speranţele... a fi bune.

Aşa-a fost purtător şi micul căţeluş, un boţ
Cu pielea fină-i în culori maron-lucioase,
Pe trupul-i lung, valseozele-i în spate moţ,
Le legănând apoi... în mersul după oase.

Plăpândul fin, cu labe mici, puţin aduse,
Cu ochii calzi de-un umed-luciu, negru-brun
Pe botul fin, prelung şi urechile-n jos duse...
Era cât palma într-un decembrie, în Ajun.

Dormea adesea, dus cu tot cu sforăieli,
Pe un fotoliu, ce se pare, al lui era
Şi ne încânta cu glas zglobiu, sau mârâieli,
Încântat tot... cum le scotea şi nu ştia.

A fost furat şi l-am găsit, l-am luat acasă,
L-am şi arvunit fără vreun ban, să stea la bloc,
Dar fără, lume-ar fi fost singură şi ştearsă...
Căci ne-asista tot făceam şi-n orice loc.

Un pic gelos, când se striga un alt de nume
-Al lui Bobiţă, prieten bun, dulău de pază,
Sau la pisicii, ce-i dormeau ca duşi din lume
Pe trupu-i cald- venea tot el... Paşa, de vază!

Nebun era să- ne însoţească oriunde-am merge,
Plângând amarnic pentru orice părăsire...
Până ce azi, în drumul scurt viaţa şi-o şterge...
Cum n-ar fi fost... de o maşină, în depăşire!

PS
O fi îndeajuns doar nouă luni... pentru omenire?

PPS...
Pupila-i văd şi acum, din colţuri dintre pleoape,
Cu botu' întins pe labe, părând a nemişcare
Şi mă pierd lacrimi tot, în ochii lui de ape...
Călău ce n-am ştiut, să-l educ a fi mare...

Că lumea, ea-i o hâdă; de omoară, e doar eroare?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!