Am uitat pe ce brațe mi-a stat capul până-n zori
Am uitat pe ce brațe mi-a stat capul până-n zori
Și ale cui au fost. Nu-mi amintesc și basta,
Unde și ce buze-am sărutat, de-atâtea ori;
... dar ploaia e plină de stafii noaptea asta.
Dincolo de geam se așteaptă poate un răspuns,
Iar nesomnul din sânge recheamă din trecut
Ecoul dulce-al unor voci nu stinse îndejuns,
Rememorând parfumuri, mirosuri de demult.
Astfel stau iarna singuri copacii pe coline,
Fără-a ști ce păsări i-au părăsit anume,
De ce-n albastrul ochi al bolții atâta ger e:
Eu nu mai știu să-mi chem iubirile pe nume,
Tot ce știu e că vara mai cântă-un pic în mine
Și că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de p
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre păsări
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.