Sânge din sângele nostru

Mă scald prin minute pustii
Şi căzând nepunticios
Şi fericind acel urlet vicios
Aş vrea să-ţi cercetez sufletul, să văd ce ştii

Acest colţ înfrigurat mă ascultă
Mă strânge la pieptu-i inexistent
Vrea să-mi împace durerea, dar nu-i consistent
Căci inima-mi se zbate de pereţi mută

Lanţurile nu mai sunt dure
Cămăşile de forţă s-au înverzit
Când sufletu-mi cade sfâşiat, înnegrit
Sperând să mănânc şi lacrimi pure

Ceva se mişcă, ceva-mi fură puterile,
Minţile-mi-s zdrobite, soarbe amarul
Şi stăm la un pahar de venin acril
Ciudat... te mişti acolo... îmi pierd simţurile!

Ce mi-ai făcut?
Cum te-ai născut?
De ce ai apărut în cărările spânzurate?
De speranţe călcate de fericirile tuturor?
Mă loveşti!
Ştiu că din zi în zi tu creşti
Dar ai simţit cum visele-mi risipeşti?
Luptăm ca doi nebuni în jurul meu
Căci tu-mi sorbi sângele-mi sfios
Şi creşti, creşti devenind tot mai spinos

poezie de Ana Maria Brezeanu
Adăugat de Ana Maria Brezeanu
Votează! | Copiază!