Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cântecul de război al sarazinilor

Noi suntem cei care sosim mai iute decât soarta,
ca tunetul, călări în zori sau în amurg la poarta
voastră de fildeș, de luptă întotdeuna gata:
Vegheați Palizi Regi de la Apus – și voi, și sluga!
Noi nu lenevim în mătăsuri și în catifele,
nici nu murim solemn, cu suflete de piatră, grele,
printre femei care-n genunchi bocesc după perdele
sau printre copii cu ochii uzi scâncindu-și ruga.
Noi dormim afară pe frânghii sub cerul de cleștar
pentru-a sări cu urlet trezi-n șei, în goana iar și iar,
cu soarele sau luna la creștet felinar,
prin praf – una cu caii, cu vântul și cu fuga.

Din țările unde-s elefanți și leul stă pândar,
de la forturile din Merou și cele din Balghar,
semiluna prin sabia noastră lumineză clar
până departe, la dezolantele ruine ale cetății Rum.
Din India,-n Valencia am năvălit într-un talaz
și, Mare e Allah! Spania va purta din nou burnaz;
în câmp deschis fără-îndurare lovind, fără răgaz,
am stat și stăm, sub Apa Destinului, atunci și-acum.

La Julala, cu moartea se făceau afaceri zi cu zi,
iar prețul pentru-a rămâne-n viață rar se putea plăti,
căci nemiloși erau negustorii de zile-n miazăzi
unde spada era mediator pentru orice destin,
iar sulița – un iscusit chirurg în marele pustiu –
a vindecat pe mulți, azi odihnind în giulgiu sau sicriu,
de trufie și-a-împins în iad pe omul lacom și candriu,
sau bolnav de drogul puterii, de-înșelătorul ei venin.
Atunci scutul era grija nebunilor, bicisnică minciună,
(liniște oferind, pe cât corabiei adăpost o furtună,
și siguranță, cât Stambulul într-o noapte fără lună)
în clipa-n care călărimea fulgera sub cerul sângeriu:
Fiindcă cel brav cădea străpuns alături cu cel laș
când valul luptei se revărsa în iureș uriaș,
iar noi pe cei morți îi aruncam afară din oraș,
înălțând cântece de slavă Dumnezeului cel viu.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru James Elroy Flecker. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook