Geană de rouă

Aşa trec eu cu soarele pe umăr,
Când vezi arătura bolnavă!
Rimele bat în miez fără număr
Şi zac pe-o oglindă concavă!

E drumul potcoavă, şiruri întregi,
Aleargă prin streaşini deschise
Tu mamă întreg mă înţelegi
Că-s bolnav după vechile vise,

Se lasă căldura şi curge un râu,
Pe mâinile arse, osoase de vreme,
Ai duce la moară sacul de grâu,
Da-n tine şi forţa se teme...

Aştepţi ca să vină, băiatul ce-i dus,
Să mai treacă o clipă prin tindă,
Faci cruce, ochii săgeată în sus,
Vecinii din rugă să nu te desprindă!

Şi clipa se duce... şi ziua şi anul,
Tu-n spate mai pui o desagă,
Întinzi cât se poate şi voie-ţi dă banul,
La poartă copilul dorind ca să-ţi tragă.

Dar nu e nici astăzi, se coapseră merii,
Îi scuturi, că-n ei nu poţi să te sui
Şi poate dă Domnul în scapătul serii,
Să vină băiatul şi mere să-i pui...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!