Iubire îndoliată

De ce te-ascunzi mereu în nopţi de necuvinte
Călcând în vechi hârtoape de-nsingurate ciute,
Te-neci în ploi amare, uitând de cele sfinte
Şi inimii-i zideşti altar din lacrimi mute?

Ştiu că s-a rupt şiragul cu vise nenuntite,
Iar pentru tine mâine este acelaşi ieri,
Că zei păgâni au frânt al zorilor ursite,
Şi-au anulat povestea doritei primăveri.

Alergi fără de noimă prin stepe de-ntuneric,
Deşi sobor de îngeri la poarta ta veghează,
Te-nstrăinezi de viaţă şi sub blestem himeric,
Golgote de nelinişti iubirea-ţi îndoliază.

Cohorte de neşanse te urmăresc perfide,
Iar ochii înspre cer prea rar îi mai ridici,
Îţi pare că-i târziu, dar poţi oricând decide
Să treci de purgatoriu la far de licurici.

Incinerează dorul, secundele minţite,
Nu te-amăgi cu vise ce nu-ţi mai aparţin,
Sărut ce-a fost vândut pe searbede ispite,
Sub lespezi de uitare îngroapă-l şi senin,

Înalţă psalmi iubirii ca şi când n-ai pierdut
Caleaşca fericirii pe rute deşănţate,
Cu muguri de iertare descânt-alt început,
Fără s-arunci vreo vină pe oarba nedreptate.

De îngerii luminii îi vei ţine-aproape,
Fântâna deznădejdii seca-va peste noapte!

poezie de Ines Vanda Popa (20 august 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Votează! | Copiază!