Şoapta unei vechi ispite

Floarea-soarelui zâmbeşte printre spicele de grâu,
Soarele-şi alintă chipul pe oglinzile de râu,
Evantai de aripi albe îşi desfac în arc de cercuri
Pescăruşi fără de număr, brăzdând cerul cu-arabescuri.

Stau sub clopotul amiezii ostenite-n veac nebun
Antagonice dorinţe refugiate-n vis postum
Şi-n ostrov de gânduri dense trec gondolele cu fluturi,
Umbre urcă treapta zilei amintind de începuturi.

De prin veri, de nicăieri joc abandonat mă cheamă,
Când o candelă aprind licurici neluaţi în seamă.
Şoapta unei vechi ispite se strecoară jucăuşă
Cu magia unui dor printr-o-ntredeschisa uşă.

Se aşterne liniştită aţipind în cuib de suflet,
Se preface abătută, gânditoare la ce cuget,
Dar din când în când oftează, în tăcere, vinovată,
Amintindu-şi c-a intrat pe furiş, fără să bată.

Nu-mi lipseşte! Ce-ar putea face ea în viaţa mea?
Cu un recviem posac o petrec, nu-i cum vrea ea!
Sensurilor fără sens le voi solfegia prohoduri,
Rătăcită-n amnezie, frâng banale dezacorduri

Şi în frac de vis celest mă îmbrac a căta oară,
Căci arcuşul altui dor se răsfaţă pe vioară.
Insolente amăgiri se-mbulzesc a mă striga,
Creionez, sfinţind penelul, maci albaştri. De-ar pleca...

.

poezie de Ines Vanda Popa (12 august 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Votează! | Copiază!