Hipopotamul și albina (fabulă)
Veni o vreme când hipopotamul,
Tot admirând și lăudându-și hramul,
Fu avansat de chipeșa gazelă!
(Fiindcă, de fapt cu ea mâncase din franzelă!)
Și în postura asta, cu mâna pe stilou,
Trimise să-i aducă în grabă la birou,
O harnică albină, de miere făcătoare,
Sperând că o să fie mai iute zburătoare!
-Ascultă lighioano, la trup atât de mică,
Tot neamul, se cuvine, să vă topiți de frică
Și să-mi aduceți miere!
De nu, v-o iau cu japca...
Iar pe înnoptat să vină, la mine-aici și matca!
-Dar rogu-te stăpâne, nu cred că se cuvine...
-Să crezi!
Și pentru asta, te-nhăț întâi pe tine!
Morala;
Când vezi că-i crește rangul, chiar dacă n-ai vreo vină,
Să nu-i mai ieși în cale, chiar dacă ești albină!
fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre apicultură
- poezii despre albine
- poezii despre zbor
- poezii despre vinovăție
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre miere
- poezii despre hărnicie
- poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.