Venus
Privesc pictura și mă întreb
De unde atâta frumusețe
Și forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Și cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?
Când te gândești ce vârstă are
Și totuși ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Și a întrecut însăși Natura.
În lume sunt destui cu har
Ce depășesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Și-a depășit al său renume.
Să nu admiri frumosul însuși
E un sacrilegiu, un păcat,
Căci frumusețea e eternă,
Nu are vârstă, nici sfârșit,
E o minune ce uimește
Chiar pe acei cu suflet mic.
Căci, din păcate, sunt în lume
Destui neghiobi cu ură-n suflet,
Ce nu ar pregeta o clipă
Pe Venus însăși să o rupă,
Destui demenți ce-și spun "sunt pur"
O văd pe Venus o bacantă
Ce râde chiar de acei bărbați
Ce-n taină se vor adorați
De cea pe care o urăsc
Și fără jenă o hulesc.
poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre râs
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre depășire
- poezii despre vârstă
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sacrilegiu
- poezii despre pictură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.