Eminescu

A fost copil predestinat durerii,
Pe-a cărui frunte se putea citi
Scrisul acelor viitoare chinuri,
Pe care nimeni nu şi le-ar dori.

Ultimul, mare poet romantic,
Păstrând conturul dramei în opera sa,
Necontenit el năzuind spre etic,
Este-n conflict cu cei din vremea sa.

Iubind nemărginit ale vieţii valori,
În ele căutând al absolutului granit,
Cuprins a fost de amărăciune şi dureri,
De a fiinţei mărginire, a fost mistuit.

Cu înţelegerea-i cuprinzătoare,
Spre acele omeneşti elanuri
Şi a universului scrutare,
Stă aplecat şi nu vrea lauri.

El nu-i doar un poet de geniu,
Este ceva cu mult mai mult,
E cel dintâi care-n acel mileniu,
A dat o formă sufletului slut.

A fost şi mereu va rămâne,
Fond autentic şi de nepătruns,
Alimentat din adâncimi fertile,
Cu el durerea în mormânt a dus.

poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Votează! | Copiază!