A câta primăvară...

Înseamnă, amore, că Soarele-i un afrodiziac,
căci de ce tot m-apropii, cu planeta întreagă,
parcă uit tot ce-i proză, ce rutini mă leagă
şi mă deznod să zbor, iubind orice-ul... minte iraţională, maniac.

Îmi place, rău, până şi pământ moale, lipicios,
mă încânt de un fir de iarbă, sunt un clopoţel
cu trei petale, îmi umezind inima îs un ghiocel,
mă dăruind fir, plin de curaj... un prim jertfit şi-atât de graţios.

Sofisticatul corb, tot sobru, cu limbaj cifrat,
se schimbă-n triluri mici, zvăpăind puf, idile,
pe ţambre însuliţând un cer de albastre, puerile
crude... sub palma mângâindă-n trecere de-un galben arzător, curat.

Un fum se înalţă sub priviri, dinspre răzoare, în sus,
un abur, plecat ud să stingă cald, ce-i prea devreme, ar arde
şi fire între pari înalţi se îndoaie din întinse coarde,
ciupite de adieri... c-un zumzet electronic alergând, s-aprindă apus.

Despoaie heliul fiert veştminte, îmbrăcând boboci
şi umeri lasă goi şi cupe-n sâni iţesc, înţepând gând
spre amor, sfredelind piept, respirul îl sacadând,
când tot se pierde în urmă... risc de aventură-ţi dă imbold, viaţa să-ţi joci.

Dezlănţuie un imperfect de cerc, rotirea, în dragoste născând,
crezând, pentru a câta oară, că nu pierzi nimic, neştiind că primăveri nu întorci!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!