Lavabil

Mă curg, că-s apă şaizeci la sută,
începându-mă din capilare fine, fine,
izvorât
mă prăvălesc peste pietroaie,
bolovani
şi culmea ei rămân,
înconjuraţi de-o spută,
ce le-o scuip, răul din mine,
cel urât,
că doar aşa din suferinţa-mi mi se-nmoaie,
mă spăl cu timpul, peste ani,
dintr-un păgân...
m-adun, lungit în lacrimi
înspre pleoape strânse,
să pătrund pupile,
s-adăp întuneric
-poate o să răsară conuri
de lumină
din retină-
să se ducă vorbe, zvonuri
că va fi cândva un extaz, împrăştiat feeric;
nu se vor mai vinde, viola, copile,
nici mamele, la naşteri, nu vor mai fi moarte, plânse
şi voi sfârşi şi eu într-un ocean de patimi...
Picătura poate, ca să spăl din el, lavabilul; tarele datini!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!