Imaginație...
... e scaunul, în întuneric,
cu un umăr gol
și plinu-i s-a golit
de-o faclă mistuindă-n trecere,
cum timpul fără întoarcere,
odată încântător, feeric...
când dispare actorul, diva de pe rol
și lasă totul un deșert, în pieptul celui rămas pustiit
cu ochii-n pâcla de-o penumbră...
scânteia nu mai este, ea ce-aprindea focul
și s-ar renaște -ce se-ncearcă să rămână veșnic sumbră-
când o lumină vie apare, strălucind să-și reia locul...
halou, ce-i scaunul șezând într-un încânt, imaginație,
ca într-o prostrație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre timp, poezii despre lumină, poezii despre imaginație, poezii despre foc, poezii despre deșert sau poezii despre actorie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.