Iubire zburătăcită
Tăcerea ispășește în ușă păcatul,
Mă spovedesc sub lună-n fiecare seară,
Tu pui liniștea în cărți nevăzute
Scrise de-o mână pierdută în gară.
Sunt palid ca rătăcirea ta pe peron,
Iarba îți pune mătase de rouă în poale,
Necontenit ceasul îmi aduce aminte
C-am băut otrava umilinței din pocale.
Tac. Sunt nedemn de noaptea asta lungă
În care te-ai decis să-mi povestești minuni,
Ochii mei poată grilajul palmelor tale,
Urechile îmi cad în vorbe cu minciuni.
Îngenunchez în trupul sărutului seducător,
Păcatele-s iertate cât luna-i răzleață pe cer,
Te îmbrățișez cum marea îmbrățișează țărmul
Cu papucul morții nisipos, aiurea de stingher.
Îmi târâi păcatul după ușa de perle și jad,
Răsăritul sărută și marea și întinsul,
Din îmbrățișarea noastră în noapte a rămas
Iubirea zburătăcită prelungindu-și visul!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre gări
- poezii despre visare
- poezii despre urechi
- poezii despre tăcere
- poezii despre seducție
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.